Bacalaureatul 2020 ar putea fi organizat in luna iulie!

Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat  ca reluarea cursurilor în școli va avea loc după încetarea stării de urgență, iar probele scrise la Bacalaureat 2020 ar putea fi organizate în luna iulie. De asemenea, programa pentru examenul de bacalaureat 2020 nu va cuprinde materia aferentă semestrului al doilea.

„Vreau să fac precizarea că data exactă privind reluarea cursurilor se va stabili în funcție de evoluția pandemiei de coronavirus din România, precum și de măsurile comunicate de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență. Scenariul de lucru prevede reluarea cursurilor după încetarea stării de urgență și asigurarea tuturor măsurilor ca elevii, studenții și cadrele didactice să fie în siguranță”, a precizat Ministrul Educatiei, Monica Anisie.

Ministrul Educatiei a mai anuntat ca situatia scolara se va incheia cu minim doua note plus nota de la teza, daca este cazul.

Totodata, admiterea la facultate va avea loc dupa sustinerea Examenului de Bacalaureat 2020.

Toate aceste măsuri pe care le-am luat împreună cu partenerii educaționali pot suferi modificări în funcție de hotărârile pe care le va lua Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă”, a mai spus Anisie.

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *