Subiectele la Limba Română – BAC 2011, sesiunea de toamna

Primii elevi au ieşit din sălile de examen. Absolvenţii au intrat în sălile de examen la ora 09.00 şi au la dispoziţie trei ore ca să rezolve subiectele.

Elevii au avut de răspuns la nouă întrebări pe baza unui text din romanul „Adela” a lui Garabet Ibrăileanu. Absolvenţii au mai avut de redactat un text argumentativ depre prietenie pornind de la ideile generate de afirmaţia lui Nichita Stănescu „Prietenia nu este un dor, este o prezenţă”.

La subiectul al treilea elevilor li s-a cerut să redacteze un eseu în care să prezinte modul în care se reflectă o temă (banul, destinul, istoria, familia) într-o nuvelă studiată.

Pentru conţinutul eseului elevii vor primi 16 puncte (câte 4 puncte pentru fiecare cerinţa/ reper); pentru redactarea eseului vor primi 14 puncte (organizarea ideilor în scris – 3 puncte; abilităţi de analiza şi de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuaţia
– 2 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct, încadrarea în limita maximă de spaţiu indicată – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 2 pagini şi să dezvolte subiectul propus.

Elevii vor primi câte 30 de puncte pentru fiecare subiect rezolvat corect.

SUBIECTELE DE EXAMEN – Limba si literatura romana – Varianta 3
Toate subiectele sunt obligatorii. Se acorda 10 puncte din oficiu
Timpul efectiv de lucru este de 3 ore
SUBIECTUL I (30 de puncte)

Se da urmatorul text:
Birjarul a inchis portita in urma ei si, in clinchet de zurgalai, Adela s-a dus. De pe canapeaua de dinainte, si-a mai scos capul de cateva ori din landou, cu fluturari de voal – voalul care-mi dezmierdase buzele pe drumul spre Varatic si pe care de atunci nu si-l mai pusese niciodata – si, la o cotitura a drumului, dupa o dugheana darapanata, disparu intr-o singura clipa cea din urma fluturare a voalului roz.
In acest moment incepu trecutul. Ca o muzica de pe alte taramuri, reflectata intr-un ecou, erau toate cate se petrecusera in zilele fierbinti ale verii, care trecuse si ea… Cetatea Neamtului, Varaticul, Ceahlaul, drumurile pline de soare, noptile cu luna imi apareau acum ca un cortegiu al verii, care defilase repede si disparuse dupa orizont, condus de Adela.
„Fost-a, n-a fost, ori a fost vis?” Cuvintele astea simple, putin ca ridicole, scrise cu litere chirilice intr-o carte veche de stihuri, ma obsedeaza.
Ma duc sub copacul mare, unde i-am spus candva, odinioara… Da, i-am spus… I-am spus stangaci, ofensator de stangaci, subliniind ca nu vreau sa-i spun, dar i-am spus! Atunci mi-a dat mana ei mica si rece si putin din bratul ei rotund cu miros de ambra, cand i-am simtit inima in pulsul care batea alarmat sub buzele mele.
(G. Ibraileanu, Adela)

Scrie, pe foaia de examen, raspunsul la fiecare dintre urmatoarele cerinte, cu privire la text:
1. Numeste cate un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: odinioara, alarmat. 2 puncte
2. Explica rolul punctelor de suspensie in secventa: Ma duc sub copacul mare, unde i-am spus candva, odinioara… 2 puncte
3. Construieste un enunt in care sa folosesti o locutiune / expresie care sa contina verbul a se duce. 2 puncte
4. Precizeaza tipul de perspectiva narativa din textul citat. 4 puncte
5. Transcrie doua cuvinte din text care apartin campului semantic al timpului. 4 puncte
6. Noteaza doua motive literare din textul dat. 4 puncte
7. Prezinta rolul interogatiei retorice din textul dat. 4 puncte
8. Ilustreaza cu exemple din text doua trasaturi ale genului epic. 4 puncte
9. Comenteaza, in sase-zece randuri, urmatoarea secventa din textul dat: In acest moment incepu trecutul. Ca o muzica de pe alte taramuri, reflectata intr-un ecou, erau toate cate se petrecusera in zilele fierbinti ale verii, care trecuse si ea… 4 puncte


SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)

Scrie un text de tip argumentativ de 15-30 de randuri despre prietenie, pornind de la ideile sugerate de afirmatia lui Nichita Stanescu:
Prietenia nu este un dor, ci o prezenta.

In elaborarea textului de tip argumentativ, trebuie:
– sa respecti structura discursului de tip argumentativ: formularea ideilor in scris, utilizarea mijloacelor lingvistice adecvate exprimarii unei aprecieri; 8 puncte
– sa ai continutul adecvat argumentarii pe o tema data: formularea ipotezei / a propriei opinii fata de problematica pusa in discutie, enuntarea si dezvoltarea corespunzatoare a doua argumente adecvate ipotezei, formularea unei concluzii pertinente; 16 puncte
– sa respecti normele limbii literare (registrul stilistic adecvat, normele de exprimare, de ortografie si de punctuatie) si limita de spatiu indicata. 6 puncte

Atentie! Formularile de tipul Sunt/ nu sunt de acord cu afirmatia…/ Autorul are dreptate cand afirma ca…/ Afirmatia autorului este corecta… nu se considera ipoteza.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)

Redacteaza un eseu de doua-trei pagini, in care sa prezinti modul in care se reflecta o tema (banul, destinul, istoria, familia etc). intr-o nuvela studiata.

In elaborarea eseului, vei avea in vedere urmatoarele repere:
– evidentierea unei trasaturi care face posibila incadrarea nuvelei intr-o tipologie, intr-un curent cultural/ literar, intr-o perioada sau intr-o orientare tematica;
– sustinerea unei opinii despre modul in care tema aleasa este reflectata in nuvela studiata;
– ilustrarea a patru elemente de structura si de compozitie ale textului narativ, semnificative pentru tema aleasa (actiune, conflicte, relatii temporale si spatiale, perspectiva narativa, tehnici narative, incipit, final, limbaj etc.);
– ilustrarea relatiilor dintre doua personaje, prin care tema aleasa se evidentiaza in nuvela studiata.

Nota!
Ordinea integrarii reperelor in cuprinsul lucrarii este la alegere.
Pentru continutul eseului vei primi 16 puncte (cate 4 puncte pentru fiecare cerinta/ reper);
pentru redactarea eseului vei primi 14 puncte (organizarea ideilor in scris – 3 puncte; abilitati de analiza si de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuatia – 2 puncte; asezarea in pagina, lizibilitatea – 1 punct; incadrarea in limita maxima de spatiu indicata – 1 punct)
In vederea acordarii punctajului pentru redactare, eseul trebuie sa aiba minimum doua pagini si sa dezvolte subiectul propus.

Articol pe REALITATEA.NET
Subiect de pe HotNews.RO

5 comentarii

  • Chiar nu e corect față de cei care au dat examen în sesiunea din iulie!
    Subiectul este muuuuuult mai ușor!

    profesor de română! Reply
  • a fost super usor….deci ma astept ca macar acuma sa se fi luat note mult mai mari…..si subiectele din iunie au fost de nivel mai avansat si mai dificil…:D
    deci se dau subiecte mai usoare acuma….

    Geanina Reply
  • da…este f f corect d-na profesoara…..discriminare…asta park e o simpla teza….nuh un subiect de bac…….

    maria Reply
  • Eu am dat in iulie. Intr-adevar acum a fost mult mai usor, dar si nivelul celor care au dat bacul acum a fost mult mai mic, asa ca nu ma simt neindreptatita.

    Elna Reply
  • Inca nu am dat bacul , insa am citi cu atentie acest subiect din cea de a doua sesiune si chiar mi se pare f usor, in felul acesta am avut subiect pentru teza…dar, intr-adevar nicelul celor de au dat in toamna poate ca a fost mai scazut .

    Adriana Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *